Satele sunt aşezări vechi şi foarte vechi situate în lungul văii Bistriţa, fie pe terasele inferioare şi mijlocii ale acestui râu, fie în zona de vărsare a unor afluenţi.
Nucleele satelor Bistriţa şi Vaduri datează potrivit documentelor din timpul domniilor lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, iar satul Agârcia este reprezentat ca şi Bistriţa pe harta lui Dimitrie Cantemir.

Extinderea acestor sate s-a produs după secularizarea averilor mănăstireşti din 1864 şi a reformei din 1921.

Asa cum se desprinde lesne din prezentarea trecutului istoric al comunei Alexandru cel Bun, prezenta omului pe aceste meleaguri s-a simtit din timpuri stravechi, marturie a activitatii sale fiind urmele lasate. Omul s-a impus puternic ca factor modelator al peisajului local datorita activitatii sale sociale impuse de asigurarea existentei.

Numarul populatiei a fost diferit de-a lungul timpului suferind o continua crestere de-a lungul istoriei, mai uniforma pâna în anul 1970 functie de prezenta unor factori favorabili sau nefavorabili de ordin social, politic si istoric. În anul 1970, considerat an de vârf, populatia numara 5702 locuitori, explicat de faptul ca tavalucul razboiului nu a afectat direct comuna, precum si de stabilirea locuitorilor stramutati odata cu începerea lucrarilor pe santierele hidroenergetice de pe valea Bistritei.

În intervalul 1970-1990 populatia scade datorita migratiilor definitive spre orasul Piatra Neamt, spre santiere din tara, precum si prin desfiintarea fabricii de cherestea din satul Vaduri. Alt an de referinta este 1991, an cu care începe clarificarea dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum si circulatia acestora, dupa care asistam la intensificarea fenomenului de imigratie si constructie masiva de locuinte. Recensamântul din anul 2002: 5281 locuitori, dupa ce în 1990 acestia erau oscilau în jurul cifrei de 4800.